Liechtenstein, ultima reminiscenta a Imperiul Roman, este una dintre cele mai mici tari din Europa avand o lungime de 24 km si o populatie de numai 35.000 de locuitori. Capitala micutului stat este Vaduz, iar cele mai importante obiective turistice ar fi, si sper sa nu ma insel: Castelul Vaduz (resedinta oficiala a familiei regale/printului de Liechtenstein), Muzeul National de Arta, Muzeul de Timbre si Muzeul de Ski. Este una dintre putinele capitale care nu beneficiaza de aeroport sau de cai ferate, de altfel, cea mai apropiata statie de tren se afla la 2 km de oras, in Schaan (cel mai mare oras din Liechtenstein).Nu suna rau, iar daca te uiti si la cateva poze, ti-ai dori, macar o data sa vezi aceasta tara (o vezi pe toata in mai putin de o zi daca te gandesti cat de mica este ). Fiind la doar 100 de km de Liechtenstein si avand o zi libera la dispozitie, dupa ce timp de 3 zile am mancat zapada de pe partiile fermecatoare din Ischgl, am decis impreuna cu alti doi prieteni sa ne repezim pana la Vaduz. Ne-am trezit un pic mai tarziu, ca doar nu ne grabea nimeni, am bagat ceva in noi si ne-am imbracat mai fain, poate, poate vrajeam vreo pitzipoanca liechtensteineza (evident glumesc). Drumul este super. Peisajele care il inconjoara ai putea sa juri ca sunt desprinse din poeziile lui George aka Cosbuc.

NATIONALITATE

Gata. Am ajuns. In fata noastra, punctul vamal. Mi s-a parut curios cat de repede a iesit unul din vamesi cand a vazut numere de Romania. (Elvetia vrea sa introduca vize pentru cetatenii romani din cauza problemelor create de o parte din compatriotii nostri). Voios, cu zambetul pe buze ii intind buletinul prietenului de la volan ca sa il dea mai departe. Raspunsul este ferm. Doar pasapoarte, deoarece Principatul nu face parte nici din UE, nici din Schengen.
Dar cu carnetul de conducere se poate? Unul din prieteni nu avea nici macar buletinul.
Intr-un final, ii inmanam actele distinsului vames (un buletin, doua carnete de conducere si un pasaport. Buss, prietenul care si conducea masina, a facut marea greseala sa ii dea si carnetul de conducere pe langa pasaport) .

RIGUROZITATE

OK, Am fost natangi pentru ca nu am verificat ce acte ne trebuie pentru a intra in Liechtenstein si e corecta zicala cum ca “fiecare greseala se plateste”, dar parca pretul a fost cam mare, cam exagerat. Acum fiind convinsi ca nu vom mai vizita Vaduz, am hotarat sa ramanem in Feldkirch (orasul de la granita) unde probabil am fi mancat o pizza, ne-am fi plimbat putin prin centru si poate ceva shopping. Trec 5 minute, si inca 5, si inca 10. Vamesii ne verificau actele cu lupa si microscopul (jur ca nu glumesc). Se mai uitau la acte, se mai uitau la noi si radeau cu o pofta de parca erau la un stand-up comedy cu Jeff Dunham si noi eram Achmed. Mai chemau un vames, acelasi lucru, acte, noi, ras cu pofta. In sfarsit, dupa vreo 25, 30 de min, vine vestea cea mare .
“I’m sorry but your papers are fake. You will have to come with us”.
Iesim din masina, radem putin pentru ca nu ne venea sa credem ce auzim si ii urmam intr-o cladire din apropiere.
Am sa incerc sa fiu cat de scurt pot fara sa pierd din vedere momentele esentiale. E prea mult de povestit, de detaliat si sunt convins ca articolul ar deveni prea lung si greoi.

Am fost dusi intr-o celula cu un pat si masa de lemn avand langa WC-ul si chiuveta (ultimele doua se pot vedea in serialul Prison Break). Ne-au lasat acolo pret de cateva minute bune, dupa care am mers pe rand la control. Dezbracati, doar cu boxerii si sosetele pe noi, am raspuns la cateva intrebari de genul: de unde veniti, incotro mergeti, cu ce scop?. Repet, am ramas cu boxerii pe noi. Nu va mai ganditi la prostii.
“Who is Tzipian Ghioghe” intreaba un tip solid. A venit sa imi ia amprentele. Ma apropii de el, ii intind mana dreapta, strang pumnul si las degetul mare liber pentru a putea sa imi ia amprenta cu un aparat digital. Bai, cat ghinion sa am. Adica cum sa iti zica ca ai buletinul fals si sa nici nu iti poata lua amprentele de la mana. LA MINE NU MERGEA APARATUL. La Buss, unul din prieteni, a mers fara probleme. La mine ori nu mergea la degetul drept, ori la cel stang. Nu a mers. M-a dus pana in cladirea lor, pentru a curata aparatul si a-mi sterge mie degetele. Daca va asteptati sa zic ca a mers, veti fi dezamagiti de raspuns. Ei bine, tot nu a mers. Vamesul nu s-a putut abtine sa ma intrebe de ce la mine nu merge si la el sau prietenul meu e ok. Pe moment, pentru o fractiune de secunda am vrut sa recunosc: “Da, eu sunt Carlos Sacalul. Ma predau”, dar nu am facut-o.
Ne-am intors in camera noastra, am mai stat cateva minute pana ne-au dat actele de expulzare la semnat, ceea ce am si facut si am termint cu ei. Nu trecusera decat 4 ore. Oricum era bine si asa. Inca mai aveam timp sa mancam o pizza in Feldkirch. Daca era ecranizata povestea noastra, acum avea loc un stop cadru cu mine in prim-plan, iar fata mea se transforma intr-un cap de magar si mai si aparea pe undeva cuvantul “IDIOT”. Chiar am terminat cu ei, am dat mana, ne-am salutat de parca in cele 4 ore am facut un schimb cultural intens si am ajuns sa ne respectam pentru asta. Doar ca in loc sa plecam acasa, am ajuns in sediul politiei austriece. Cei din Liechtenstein s-au distrat, acum era randul politiei austriece.
Locatie noua, povestea identica. Aceleasi intrebari, aceleasi lucruri repetate incontinuu.
Dupa 10 minute in care am realizat ca va fi o zi lunga, unul din prieteni a cerut de mancare, motivatia fiind foarte clara: stam de 4 ore si ni s-a facut foame. Raspunsul a fost bun, foarte bun si total neasteptat. Stati de 4 ore in Liechtenstein, la noi sunteti doar de 10 min. Te cam lasa perplex. E ca si cand ai vedea o super tipa intr-un bar si vrei sa o abordezi, iti vin o gramada de idei, dar parca niciuna nu e cea potrivita. Asa a fost. Chiar nu stiam cum sa ii raspund.
Unul din noi a deschis gura pana la urma si am negociat sa ne ia pizza… pe banii nostri. Bun si asa, macar avem de mancare.
Au decis sa cheme un translator. Era destul de greu sa ne intelegem, noi nu stim germana iar nivelul de engleza al unora de acolo nu ajungea pentru astfel de probleme. Stiti ce urasc cel mai mult, ce dispretuiesc fara masura? Romanii care merg sau se stabilesc afara si uita de tara lor, se dezic de tot ce inseamna Romania. Asta a fost impresia pe care mi-a dat-o traducatoarea. Din primul moment in care a intrat in camera, ne-a catalogat drept infractori si scursuri ale societatii. Nu cred ca e o parere subiectiva doar pentru ca m-am certat cu ea si ne-am facut reciproc aroganti si ironici (ea prima).
Actele noastre au ajuns pe mana specialistului. Era vorba de buletinul meu si carnetul de conducere al lui Buss. Radu, al doilea prieten, nu avea nicio problema. Intre timp a venit si pizza, asa ca ne-am retras in bucatarie sa mancam pana cand persoana respectiva analiza actele cu probleme. Nu imi mai faceam griji. Eram convins ca totul se va rezolva, ca ni se spune ca s-a facut o greseala. In bucatarie am stat cu doi politisti mai in varsta. Am intrat in vorba cu ei si am ajuns sa discutam despre problemele cauzate de romanii de afara, de greutatile pe care le au cu comunitatile de turci, despre integrarea in UE, despre Elvetia, schi si multe altele. Am vorbit in engleza si ne-am inteles destul de bine.
Gata, specialistul si-a facut treaba si i-a informat pe politisti despre acte. Imediat dupa asta am fost chemat intr-unul din cabinete unde au inceput iar cu setul de intrebari: unde locuiesti, ce fac parintii tai, ce muncesti, ai economii, ai casa, masina, terenuri, prietena, sotie, copii, etc…? Era ora 21. Deja stateam de 7 ore si jumatate. Nu mai aveam chef de nimic. Nu cred ca putea sa ma prinda intr-o stare mai buna cu vestea ca ma aresteaza. Specialistul a confirmat ca actul este fals, un fals foarte bine facut si pentru ca nu am cum sa dovedesc identitatea, va trebui sa raman peste noapte la ei. M-am panicat total. Am incercat sa le explic ca este o greseala, ca nu e logic ce spun, ca nu as avea de ce sa imi falsific buletinul cu aceleasi date. Le-am prezentat si carnetul de conducere care are aceleasi informatii, CNP, nume, prenume, poza, adresa, samd. Nicio sansa. Am inceput sa tip, sa ma enervez pentru ca ma aflam intr-o situatie tragi-comica. Stiam ca nu sunt vinovat, dar nu aveam cum sa demonstrez asta…pentru moment. M-au dus la sectia de politie pentru a-mi lua amprente si a-mi face poze. Ma aflam intr-o scena din filmele americane. Un deget pe cerneala, unul pe hartie. Alt deget, dupa aia patru degete si la final toata palma. Am primit numar pentru poza si au inceput sa traga cadre. Cu privirea intr-o parte, din fata, din profil. In final mi-au luat si ADN-ul. Incepuse sa-mi fie frica ca o sa gaseasca ceva despre mine, ca poate chiar am probleme. Cum poate sa iti joace feste psihicul in astfel de momente. Am scapat de asta si ne-am intors la primul sediu. In drum, mi-am adus aminte ca aveam pasaportul la cabana, asa ca l-am intrebat daca am cum sa scap din incurcatura daca le prezint pasaportul. Prietenii mei au ajuns intr-o ora, s-au uitat la pasaport si surprinzator, de data asta totul a fost ok. Pana si buletinul a fost ok. Si totusi, care a fost motivul?

PROASTA CALITATE

Actele noastre nu corespund criteriilor internationale. Materialele sunt proaste iar pozele sunt de toata jena. Carnetul de conducere care i-a creat probleme lui Buss iti lasa impresia ca si l-a facut cu mana lui. Poza trimisa la sediul politiei din Bucuresti a fost scanata dupa care introdusa in document. Nu suntem primii care au trecut prin asta si sigur nu o sa fim nici ultimii.

Last 5 posts by cip

• Claxonul, un instrument dat uitarii - August 12th, 2009
• Fratelli, noua capitala a Romaniei?!?!?! WTF - July 30th, 2009
• RMA 2009 - Atmosfera din timpul show-ului. - June 8th, 2009
• RMA 2009 in cuvinte si imagini - June 8th, 2009
• RMA 2009 - Covorul Rosu - June 8th, 2009

Taguri: acte false, Cip, liechtenstein, nationalitate, proasta calitate, rigurozitate   Postat in Cip |