Intr-una dintre aceste dimineti, inainte de un anume rasarit, mai devreme decat primul suras al zilei, o clipa inaintea primului gand constient, ma voi regasi stand in mijlocului apartamentului meu devastat, plin de idei care niciodata nu vor sa stea la locul lor si care par adesea prezente fizic, ca niste veioze colorate bagate in prize isterice, ma voi regasi, spuneam, incarcat de o vraiste de ipostaze ale mele – creativ, efervescent, isteric, viu, tandru, zambitor, placid, somnolent, aspru, comunicativ, mut – suficient de imbibat de propriu-mi eu ca sa pot sa incep o noua zi fara sa mai am nevoie de somnul noptii.

Inca nu stiu de ce intampin noaptea temator : uneori tanjesc eliberarea pe care numai somnul mi-o poate da, alteori ma tem de el ca de un templu al plictisului. Asta ma transforma intr-un copil greu de adormit, un copil care vrea uneori sa mai zambeasca tentatiilor zilei, dar este prea obosit ca sa schiteze macar un zambet, alteori intr-unul inspaimantat de ziua care a trecut, dura si prea zgomotoasa, metalica, infernala, un copil care-si doreste sa evadeze in oaza facila si misterioasa a somnului.

Uneori vreau sa dorm pentru ca ma simt obosit in toate cotloanele trupului, de parca cineva ar fi aspirat cu zel toate ghemotoacele de energie acumulate in mushii mei, lasand in urma o suprafata lucioasa pe care alunec halucinant catre cine stie ce vis absurd. Alteori ma feresc de momentul in care trebuie sa ma linstesc si sa dorm de parca asta ar fi cel mai nashpa lucru posibil, de parca acolo ar fi douazeci de vraci voodoo cu tot atatea capre behaind inainte sa li se ia sangele

De multe, foarte multe ori, am descoperit cu placere vinovata gandul cochet al renuntarii complete la somn. Ceva ce stii ca nu trebuie facut, ca nu trebuie sa se intample, ca nu e voie, ca trebuie nici sa nu formulezi ipoteza ca te-ai putea gandi la gandul ca te vei gandi la acel ceva…Adica, sa ma pot manifesta ca un drac pus sef peste propriul meu fief, cu tot tacamul – trident, codita rosie si colti penibili de vampir – liber, pus in fata unei noi zile, gata sa fac noi valtori in care sa ma desfat si sa ma inec de mii de ori fara sa obosesc, gata sa plonjez iar si iar in vraistea ideilor mele, devorand tot ce pare interesant, ori de nu doar placut, inotand priceput printre suvoaie de posibilitati si odihnindu-ma uneori intre coapsele ce se ivesc salvator intre atatea redundante.

Sa fiu un supraom. Un supraSOMN. Un ceva ce trebuie doar sa aiba 2 boxe, un terra de muzici stranse in ani si ani, culori, carne, minte, zambet, vibe, scantei, fluturi, artificii, explozii, BIG BANGS la fiecare 5 minute !!!

Dar…inca nu. Inca mai trebuie sa ma bat cu mine insumi ca sa adorm si ca sa ma trezesc, inca mai trebuie sa am grija de mine 2 zile la rand pentru a atinge starea de gratie, inca mai trebuie sa-mi ordonez continutul creierului, inca mai trebuie sa pun pe mine neoprenul psihologic sa nu inghet in raceala orasului mare si rau, inca mai trebuie sa ma tatuez cu insemnele gastii “invingatorilor” ca sa se vada de departe, inca mai abdic de la mine pentru cine stie ce absurditate pe care – in vis – n-as visa-o.

But…one of these mornings…

Last 5 posts by Escu

• Robinet ? Sau bujie ?! - September 17th, 2009
• La mare, la soare ! - June 17th, 2009
• pur si simplu MUZICA - February 10th, 2009
• astazi - February 10th, 2009
• absurd - February 2nd, 2009

Taguri: Escu, moby   Postat in Escu |