M-am trezit de dimineata, chiar prea de dimineata pentru o zi de duminica. “Ce zi frumoasa !” – iata gandul care s-a nascut inaintea constiintei insasi !

Am descoperit ca am rezerve de energie, si ca sunt destul de odihnit ca sa pot pretinde ca programul infernal de trezit zilnic la 5 juma’ nu ma afecteaza deloc. Ce sa faci cand te trezesti ca nu pici de oboseala, ca de obicei ?! De obicei dormi, incercand sa-ti revii, dar cand nu trebuie sa dormi, ce sa faci ?!

Pai, hai sa vedem : e vara, e cald, e soare, cer senin…aproape fara dezbatere, am hotarat : mergem la mare ! Zis si facut : bagaje – fara bagaje, prosoape – fara prosoape, ca le-am uitat, si gasim acolo de cumparat ceva de unica folosinta, cearsaf – l-am uitat si pe-asta, dar ne bazam cu incredere in umbrelutele si sezlongurile generosului litoral. Asa ca la ora (!incredibil!) 11.30 parasim cu zambetul pe buze si motorul ambalat cuibusorul urban, si ne indreptam cu sete catre Marea Neagra.

In 2 ore si ceva (am evitat semafoarele plicticoase din Constanta, si-am luat-o direct prin Navodari) descind la locatia favorita de ani de zile – Ultima Plaja.

…uuuf, de-ar fi totul atat de simplu !

De ce ? Hm…

Trebuie sa recunosc ca am simtit ceva semnale de alarma inca de prin Navodari, insa nu le-am dat atentie. Vile noi, rasarite peste noapte (o noapte urata, sunt sigur), stateau tantose pe malul canalului, cu priveiste catre suvoiul jegos de peturi care se impingeau lenevos catre mare, alaturi de constructii inca neterminate ce expuneau fara jena goluri obscene in pereti si acoperisuri, garduri betive care delimitau loturi de vanzare “prin licitatie publica”… ma rog, Romania.

Am ignorat semnale astea, obisnuit fiind cu patria noastra, in care nu exista notiunea de “proximitate”. Adica nu conteaza ce construiesti si unde, atat vreme cat ai banii – ca autorizatie primesti oricum; peste tot se pot admira case cochete langa blocuri gigant, complexe rezidentiale delimitate de campuri de polietilena – stim astea, chiar si eu ma plictisesc scriindu-le !

Insa ce-am gasit la mare m-a lasat literalmente fara cuvinte…

Au trecut cateva luni bune de cand n-am mai ajuns la mare, asa ca surpriza a fost completa. Ultima Plaja nu mai exista ! In locul ei, s-au facut niste blocuri mari, multicolore, foarte urate si “un-sesaside like”, unde se poate cumpara – pentru a ne indeplini visul de-o viata, desigur - cu 1000 e/mp !! Ok, zic, nici nu cumparam, nici nu ne uitam intr-acolo - ne giugiulim ca de obicei cu ochii la rafinarie, stam si ne prajim, si un frappe, si o maslina, si se face de-o zi faina.

Aiurea ! Nu exista umbrele, nu exista sezlonguri, nu exista baruri, NIMIC ! Doar niste sindicalisti obositi si evident plictisiti, cu cearsafurile din dotare, umbrelutele la 150 de mii bucata infipte in nisip si sticle de apa minerala ingropate, sa stea reci. Ca pe vremea lu’, jur.

Ma uit oarecum uimit in zare, poate vad o zona civilizata, unde sa cheltuiesc mult prea multi bani pentru mult prea putine chestii, dar totusi sa aiba un lemn vopsit, o boxa jereplita, un chelner nesimtit, ceva. Si, ca sa vezi, am zarit, in departare, ceva care sa arate aproximativ asa cum imi doream.

Hotaram repede ca nu merita sa ne deplasam pe plaja, cu atat mai mult cu cat, in cazul unei dezamagiri foarte probabile (licenta poetica, bai maestrilor), trebuia sa ne intoarcem insetati si – pun pariu – nervosi sa luam automobilul. Asa ca ne suim din nou, si conduc in slapi catre centrul Mamaiei, in cautare de loc de parcare. Dupa inca o oprire la Ambasador, care a demonstrat ca faimoasele umbrelute sunt inca departe (iluzii optice, magie neagra sau ceva), o luam iar pe dupa sensurile giratorii catre centrul statiunii, hotarati ca ne e foame, si ca acole tre’ musai sa gasim ceva umbra, nisip, mare, bauturi reci etc.

Parchez impotriva vointei baietilor ce taie chitante pentru parcare, baieti care imi spun cu certitudine ca nu mai e loc, desi eu “vazusem cu ochii” 2 locuri libere, intrand pe partea cealalta a parcarii. Bun. Traversam by foot bulevardu’, cumparam placinte si pizza la bucata (ca nu-s prost, stiu si io cat dureaza sa comanzi o haleala la restaurantele de p-acolo, si n-avea rost sa conversam o ora incheiata cu un suc mizer in fata), si ne indreptam spre un bubuit suspect ce vine dinspre plaja si promite muuulte.

“Cafe del Mar” scrie, cu umbrele mari Peroni, un bar si 3 ospatarite desculte – zic ok. Ne indreptam catre tarm la pas. Interpelez un baiat de plaja cu aspect de homeless, gasesc o poienita in padurea de craci si cefe, ma uit cum ii zboara de 3 ori blegului buretele peste cocktailurile cockalarului de langa noi, ma simt realizat cand il prinde intr-un final, il imobilizeaza cu piciorul si tranteste deasupra o chestie candva alba pe care scrie tot Peroni, dau 30 de lei, si ma asez, finally, pe chill…

“Pana la urma” imi zic in barba, “ce sa ceri : e aproape, e ieftin (sic!), e mare, e soare, si e oricum numai o zi, asa ca, e bine, frate !”

…

Numai ca, dupa vreo 10 minute si un triunghi de pizza mancat, am inceput sa vad in jur. Din nefericire. Si incredibil, totodata. Nu compilez informatia din prima, dar la a doua cheie constientizez : pe ABSOLUT toate sezlongurile din jurul meu stau, fara exceptie, un burtos cu lant de meltean la gat, plus o pitzi topless doar in chilotel de leopard, zebra sau alt animal care sa nu fie vaca. Cu variatia : 2 burtosi cu slipul pe sub susnumita podoaba, plus 3 pitzi unse de zor cu uleiuri. Twilight Zone, pe bune !

Ma resemnez repede, hotarat : las-asa, e soare, e cald, mare etc.

La un moment dat, ma ridic, cu tzelul clar formulat : sa ating si io apa. A urmat un spectacol interesant, format din junghiuri, scancete, tzopaituri, coate ridicate caraghios – nu, nu e prin zona celebrul retard al copilariilor noastre Doru Octavian Dumitru, si nici alt retard – ci eu. De ce ? Simplu : nisip nefiltrat, necuratat, cu fragmente ascutite de scoici, 2 bucati de sticla sparta, o sarma, un stiulete, o punga, un ambalaj de Bounty, ce mai, plaja cu plata din statiunea lui Mazare…

In fine, apa marii. Limpede, calduta. Un copil se joaca in nisip. Soare, cald…aproape idilic.

Copilul insa sapa. Sapa cu o sarma lunga si ruginita, si cu o sticla de plastic taiata in doua face forme de nisip. Alaturi, un caine roade ceva scarbos. Mai vine un caine. Primul caine il lasa si pe-asta, e din gasca probabil, se cunosc. Copilul maraie la caine. Cainele maraie si el. Se iau la un fel de hartza, miza fiind aparent chestia scarboasa pe care o rodea cainele. Castiga – surprinzator – copilul, care ataca decis cu sarma ruginita, cainele dovedindu-se a fi mult mai temator de moartea contondenta decat cea prin otravire.

Ce mai, s-a dus pe pustii idilicul, in special in clipa in care chestia scarboasa intra in compozitia castelului de nisip pe care-l construieste copilul.

In plus, cineva imi ia lumina. Stiu ca e mare, soare, plaja, dar cineva reuseste sa-mi ia lumina ! Eclipsa ? Cutremur ? Furtuna ? Nuuuu. Poate toate la un loc : e o doamna. Mare. Foarte mare. Face plaja in picioare, ca sa se bronzeze uniform. Cu mainile intinse in lateral, picioarele desfacute, gatul intins, burta la atac, stiti stilul. Ma intreb (in sinea mea, din fericire) : de ce-or insista oamenii astia sa se bronzeze uniform, cand suncile de pe ei atarna oribil – pentru sanatate ?!

Cumva precipitat, ma misc. Nu de alta, dar se facuse frig.

Un cuplu trece agale. La plimbare. El, cu un pic de burta. Ea – la fel. Cu nimic diferiti de ceilalti romani de prin jur. Un pic de burta, fara muschi, palizi, oarecum pufosi, ca si cum ar sta in fata tv-ului tot timpul… Realizez brusc ca asa sunt mai toti romanii - mai nou : decazuti, in decurs de ingrasare, fara tinta sau ocupatie, fara hobby-uri, plictisiti. Dornici de senzationalul OTV, care, din fericire, se transmite si in camera de hotel, in concediu, la mare.

Ii privesc incantat. Se iubesc, poate. Nu-s bogati, dar se plimba pe malul marii, el povestind cate-n luna si-n stele, ea ascultand cochet, insa visand la romantismul serii ce va sa vie. Ea roseste ghidus, imaginandu-si giumbuslucurile iubirii…STOP !!! Stop, stop, stop ! Iarasi fantazez, imaginandu-mi lucruri care nu sunt acolo ! Of !

El spune lugubru : “…si ti-am spus sa stam la terasa aia, e cel mai ieftin de p-acilea !”

“Pai, ce ce esti tu, barbat, de n-ai zis nici da, nici ba ! Ai miorlait ceva in limba ta acolo, nici ma-ta nu te intelege !”

El : “Dar sa stii, de aici incolo nu mai e nici un restaurant !”

Ea : “Atunci o sa stam la drogati acolo, sa ne fie invatatura de minte !”

…o fi zicand de Kudos, deduc eu, dar nu cred ca mai e locul ala…

Dar sa nu mai criticam, pentru ca ei se indeparteaza, la fel si conversatia lor suava – noi ne bucuram de soare, mare etc…

Ma intorc la sezlong, cu ganduri mari : fac plaja !

Insa, inainte sa pot efectua o giratie completa de 180, imi taie calea un taifun sub forma unui sutien leopard, in care se afla o bruneta creatza, nervoasa, cu geanta pe umar si TOCURI. In nisip, da, da. Trece nervoasa prin fata mea, arunca o prvire in urma sa vada daca n-a uitat ceva, decide ca grasul cu burta imensa si lant lamga care zacuse pana atunci nu face parte din bagaj, si se indreapta catre (presupun) o alta camera de hotel.

Asta e ! imi spun. S-au certat. Si ?!

Ma uit la gras. Doarme. Pe burta, nemiscat. Devin interesat. O s-o cheme inapoi ? O sa se uite dupa ea ? Nu. Doarme.

Da’ doarme ? Mai, respira ? O fi mort ! Ma holbez vreo 2 minute, pana cand grasul horcaie a sforaiala. Aha. E viu. Inteleg si de ce-a plecat bruneta. A ajuns la capatul rabdarilor : pai, dupa ce ca a platit, prostu’ nici nu face nimic ! Doarme !! Pai, ce, eu sunt de rasul plajii ?!?!

Asa ca a plecat. Grasul nu mai sforaie, cred ca viseaza. Cand termin de empatizat cu bruneta, ma ia somnul…

…am adormit si eu, ca si grasul, ca si ceilalti grasi de pe plaja. Oi fi sforait ?! Nu stiu. Oi fi si eu gras ? Verific. Inca nu. Uf !! Cert e ca nu mai e asa de cald, si mi-e teama de traficul de la intoarcere, asa ca decid ca e timpul sa ne intoarcem. Se voteaza in unanimitate, ne trambalam pana la auto, si plecam.

“Ce zi faina !” – ar fi trebuit sa se auda printre acordurile de jazz ce izvorasc (ca de obicei - notati, va rog :)) din boxele masinii. Dar nu se aude. Chiar daca ar fi fost cat pe ce sa se auda asa ceva, n-ar fi avut timp. Pentru ca zborul nestigherit al cailor mei putere catre capitala a fost curmat brutal si prematur de o coada de 50 de km pana la Cernavoda. Pe bune !

…2 ore de stat in coloana, jmecheri care depasesc coloana, conversatie despre orice numai despre litoral nu, si, in fine, Autostrada. O ora si ceva de dat flashuri, de suportat ceilalti jmecheri care se chinuiau sa-i prinda pe aia care depasisera coloana mai devreme, un accident in lant pe langa Drajna, apoi Bucurestiul, semafoarele, acasa.

Dush, verificat mailurile, pus ceasul sa sune.

“Ce zi frumoasa !”

Nu ?!

Last 5 posts by Escu

• Robinet ? Sau bujie ?! - September 17th, 2009
• pur si simplu MUZICA - February 10th, 2009
• astazi - February 10th, 2009
• absurd - February 2nd, 2009
• ...sunday morning... - February 2nd, 2009

Taguri: Escu   Postat in Escu |