Scufita Rosie





Dispusi sa sacrifice totul pentru iubirea lor, Valerie si Peter planuiesc sa fuga impreuna, dar evadarea le este data peste cap de o tragedie. Sora fetei este ucisa cu bestialitate de un varcolac, o creatura care salasluieste in padurile din jurul satului lor si cu care de multi ani satenii au pastrat un pact fragil, sacrificandu-i in fiecare luna un animal. Dar intr-o noapte cu luna insangerata, varcolacul rupe armistitiul si se incumeta sa ia o viata umana.

Insetati de razbunare, satenii cer ajutorul Parintelui Solomon (Gary Oldman). Insa venirea lui are consecinte nebanuite, caci ii avertizeaza ca lupul ia forma umana in timpul zilei si poate fi oricare dintre ei. Numarul mortilor creste cu fiecare rasarit al lunii, iar Valerie descopera ca are o legatura speciala cu bestia – una care ii atrage inexorabil unul spre celalalt, iar asta o transforma in suspect, dar si in… momeala.

In regia a lui Catherine Hardwicke (Twilight Saga: Amurg), filmul Scufita Rosie este o varianta moderna a basmului clasic, interzisa copiilor. Un film fantastic plin de mister si suspans, Scufita Rosie este distribuit de MediaPro Distribution si va putea fi vizionat din 8 aprilie in cinematografele Hollywood Multiplex Bucuresti si Oradea, CinemaPRO, The Light Cinema, Movieplex, Cityplex Bucuresti, Odeon Cineplex Cluj si reteaua Cinema City (Bucuresti – Sun Plaza si Cotroceni; Arad, Bacau, Baia Mare, Braila, Cluj, Iasi, Pitesti, Timisoara).


Comentarii

Copyright © 2014 Radio21. Toate drepturile rezervate.